Windows-7-Service-Pack-1-vine-acum-prin-Windows-Update11

Windows 7 Service Pack 1 vine acum prin Windows Update

De ieri, 19 martie 2013, Microsoft a început instalarea automată a Windows 7 Service Pack 1 pe sisteme prin Windows Update. Schimbarea vine la scurt timp dupa ce Microsoft a anunțat că încheie suportul pentru Windows 7 RTM (versiunea inițială, fără Service Pack, sau vanilla, cum spun unii)Pentru a se asigura că toată lumea beneficiază de suport în continuare, compania a decis să ofere Service Pack 1 ca un update automat, care nu mai necesită acordul utilizatorului.

Windows 7 Service Pack 1 a fost lansat în februarie 2011 și nu a adus caracteristici funcționale noi, fiind doar un pachet cumulativ de update-uri pentru creșterea securității și a performanțelor sistemului de operare. Mai multe detalii despre Windows 7 Service Pack 1 găsiți aici.

Se știe că Microsoft a schimbat ciclurile de viață ale produselor, în sensul de a le scurta (vezi cazul Windows 8 cu Windows Blue). Dacă vă așteptați la un Service Pack 2 pentru Windows 7, deși Microsoft nu a confirmat zvonurile tot mai des auzite, se pare că el nu va exista, chiar dacă vor fi lansate în continuare update-uri de securitate și patch-uri.

Remarcabil este că totuși un Patch Tuesday recent (13 martie 2013), a adus Slow Boot Slow Login (SBSL) Hotfix Rollup for Windows 7 and Server 2008 R2. Acesta conține 90 de hotfixuri care au fost lansate  după SP1 pentru Windows 7 și Windows Server 2008 R2.  Aceste actualizări cumulative cresc performanța și fiabilitatea ambelor sisteme de operare. Sunt incluse  îmbunătățiri pentru clientul Distributed File System Namespaces (DFSN), Folder Redirection, Offline Files and Folders, Windows Management Instrumentation (WMI), SMB client and Group Policy, Pașii recomandați pentru instalare/deployment sunt prezentați aici (pentru client/server), iar articolul Knowledge Base asociat oferă lista cu cele 90 de hotfixuri incluse.

Lucruri de reținut în vederea instalării

Deși este un update sigur, trebuie să luați în calcul, printre altele, următoarele :

  • Windows 7 SP1 este un pachet mare și instalarea cere timp, deci trebuie planificată sau făcută prin Windows Update într-un interval orar în care PC-ul nu este folosit și poate fi restartat de mai multe ori.
  • Asigurați-vă că sistemul are destul spațiu liber pe hard disc și, dacă este laptop, asigurați-vă că instalarea se face cu el conectat la priză.
  • Faceți o imagine de sistem înainte de instalare. Chiar dacă ați primit notificarea privind instalarea SP1 via Windows Update, pute’i opri conexiunea la Internet, faceți imaginea, vă reconectați și instalați.

Postează un răspuns sau un comentariu